suspendare parlament uk ilegala bbcCurtea Suprema a decis in unanimitate ca suspendarea Parlamentului e ilegala
Curtea Suprema a Marii Britanii, cea mai inalta instanta din UK, a decis ca suspendarea Parlamentului de catre premierul Boris Johnson este ilegala. Decizia a fost luata in unanimitate de cei 11 judecatori ai Curtii Supreme, potrivit BBC.

 Hotararea reprezinta o infrangere pentru prim-ministrul britanic si ofera mai multe sanse parlamentarilor de a obiecta fata de planurile lui Johnson privind Brexit-ul.

Acum, Parlamentul poate fi convocat oricand, potrivit sursei citate.

Lady Hale, presedintele Curtii Supreme a Regatului Unit, a declarat ca prorogarea Parlamentului a fost o actiune "nelegala, nula si fara niciun efect".

"Aceasta suspendare prelungita a democratiei parlamentare a avut loc in circumstante destul de exceptionale: schimbarea fundamentala care urma sa se produca in Constitutia Regatului Unit pe 31 octombrie", se afirma in motivarea deciziei.

"Nicio justificare pentru o actiune cu un efect atat de extrem nu a fost prezentata instantei", afirma judecatorii.

Johnson a suspendat - sau a prorogat - Parlamentul timp de cinci saptamani la inceputul acestei luni, sustinand ca face acest lucru pentru a programa discursul reginei in Parlament pe 14 octombrie, cand va prezenta noile propuneri legislative.

"Asadar, Curtea (Suprema) este obligata sa concluzioneze ca decizia de a o sfatui pe Majestatea Sa (Elisabeta a II-a) sa proroge Parlamentul este nelegala pentru ca a avut efectul de a impiedica sau preveni Parlamentul sa-si indeplineasca functiile constitutionale, fara o justificare rezonabila", se arata in motivarea instantei.

In continuare, potrivit instantei, procedurile vor fi decise de speakerii Camerei Comunelor si Camerei Lorzilor.

Downing Street 10, resedinta premierului britanic, a transmis ca "proceseaza, in prezent, verdictul".

Speakerul Camerei Comunelor, John Bercow, a salutat decizia curtii si a spus ca Parlamentul trebuie convocat "fara intarziere".

Bercow a mai afirmat ca cetatenii Regatului Unit au dreptul sa se astepte ca "Parlamentul sa isi indeplineasca functia". Totodata, el a spus ca s-a consultat cu liderii partidelor si i-a instruit pe oficiali sa se pregateasca pentru reluarea activitatii Camerei Comunelor.

"Nu este o convocare a Parlamentului, pentru ca Parlamentul nu a fost prorogat in mod corespunzator", a sustinut Bercow.

Acesta a spus ca se asteapta ca activitatea Parlamentului sa fie reluata miercuri, incepand cu ora locala 11:30 (13:30 - ora Romaniei).

Lupta lui Boris cu Parlamentul si Justitia

Parlamentul de la Londra a fost suspendat la jumatatea lunii septembrie, pana pe 14 octombrie, ca urmare a deciziei de a respinge propunerea lui Johnson de convocare a alegerilor legislative anticipate, in contextul dezacordului privind producerea unui Brexit fara acord.

Mai mult de 75 de parlamentari au contestat in justitie dreptul lui Boris Johnson de a suspenda sau proroga Parlamentul, argumentand ca acest lucru este ilegal si neconstitutional, pentru ca intentia lui este sa forteze un Brexit fara acord la 31 octombrie, limitand posibilitatile oponentilor de a obiecta.

Amintim ca Tribunalul Superior din Londra, a decis, in luna septembrie, ca suspendarea Parlamentului britanic este legala, actiunea fiind intentata de antreprenoarea Gina Miller.

Ulterior, Inalta Curte Civila din Scotia, cea mai inalta instanta de apel din regiune, a stabilit ca prorogarea a fost ilegala.
Sursa:Ziare.com

ban-ziar-com-120x31 fedbutt ziare logo head