brexit Premierul Theresa May va cere joi votul Parlamentului pentru acordul privind Brexitul
Dupa o sedinta tensionata si care a durat cinci ore, Guvernul Theresa May a adoptat acordul pentru Brexit negociat cu reprezenantii UE.

Premierul britanic a anuntat la finalul sedintei de guvern ca, joi, va merge sa sustina o declaratie in Parlamentul de la Londra pentru a obtine si acolo aprobarea pentru acord. Acolo va da mai multe detalii despre ce contine actul.

Uniunea Europeana (UE) si Marea Britanie au ajuns la un acord tehnic final, dupa discutiile intense care au avut loc saptamana aceasta.

O dezbatere pasionala

Premierul May a declarat ca Executivul a avut azi "o dezbatere lunga, detaliata si pasionala", iar acordul "este cea mai buna versiune care a putut fi negociata", transmite The Guardian.

"Decizia nu a fost luata usor", a relatat May, care si-a exprimat convingerea ca acest pas este in interesul intregii Marii Britanii.

"Alegerea a fost intre acest acord, care ne permite sa preluam controlul si sa construim un viitor mai stralucitor pentru tara noastra, si intoarcerea de unde am plecat, cu mai multa diviziune, mai multa incertitudine si esecul aplicarii deciziei de la referendum", a sustinut May in aceasta seara.

"Este treaba mea ca premier sa explic deciziile pe care le-a luat Guvernul si sunt gata sa fac asta, incepand de maine, cu o declaratie in Parlament", a adaugat May.

Guvernul de la Londra trebuia sa aprobe acordul pe Brexit pentru ca apoi sa fie organizat un summit exceptional cu liderii UE, care sa valideze documentul.

Apoi, actul trebuie ratificat de parlamentul britanic, dar si de parlamentele nationale ale statelor din UE si in Parlamentul European.

Toate acestea trebuie sa se intample pana la 29 martie 2019, data la care Regatul Unit va iesi din Uniunea Europeana, moment in care Romania va detine presedintia UE.
Sursa:Ziare.com

ban-ziar-com-120x31 fedbutt ziare logo head