fShare
16

Theresa MayTheresa May risca un vot de neincredere din partea propriului partid daca nu isi clarifica viziunea asupra Brexitului
Membrii Partidului Conservator ii cer prim-ministrului britanic Theresa May sa isi exprime mai clar pozitia si opiniile in ceea ce priveste Brexitul. In cazul in care sefa Executivului refuza, conservatorii ar putea sa ii dea acesteia un vot de neincredere.

 

In loc sa faca publica o viziune noua asupra Brexitului in primavara - asa cum si-ar fi dorit mai multi colegi de partid - Theresa May ar putea avea mai degraba un discurs putin cuprinzator in acest sens. In expunerea pe care o va sustine la Munchen, accentul se va pune doar pe cooperarea in domeniul securitatii, conform surselor The Guardian.

Atat membrii Partidului Conservator pro-Brexit cat si cei cu o viziune pro-europeana sunt nemultumiti de faptul ca May nu pare dispusa sa ofere mai multe detalii in ceea ce priveste pozitia sa in raport cu Brexitul. In consecinta, Theresa Villiers, fost Secretar de Stat in Irlanda de Nord a declarat pentru The Telegraph ca Marea Britanie risca sa "iasa din Uniunea Europeana doar cu numele".

In plus, un alt membru de partid pro-Brexit a declarat pentru The Guardian ca "nimeni nu stie ce crede cu adevarat prim-ministrul asa ca toata lumea se gandeste la cele mai sumbre scenarii".

Mai mult, consevatorul Johnny Mercer despre care se spune ca ar putea candida pentru conducerea partidului, a declarat pentru Sunday Times ca la viitoarele alegeri "Jeremy Corbyn ar putea fi prim-ministru daca nu ne revenim".

Conform regulilor Partidului Conservator, un vot de neincredere ar avea loc daca 15% dintre membrii Parlamentului i-ar scrie presedintelui comitetului 1922 al Partidului Conservator, Graham Brady. Ar fi nevoie ca 48 de parlamentari sa o faca. Potrivit surselor The Sun, 40 au facut-o deja.
Sursa:Ziare.com

ban-ziar-com-120x31 fedbutt ziare logo head