Premierul scotian Nicola Sturgeon se declara "profund frustrata" de rezultatul discutiilor cu Theresa May privind Brexit-ul
Nicola Sturgeon, premierul Scotiei, s-a declarat "profund frustrata" de rezultatul discutiilor cu premierul britanic Theresa May cu privire la pozitia Londrei in cadrul negocierilor privind separarea Marii Britanii de Uniunea Europeana, noteaza BBC News online.
Premierul scotian, care a participat impreuna cu omologii sai din Tara Galilor si Irlanda de Nord la o reuniune organizata de Theresa May, a declarat ca in urma discutiilor nu are o imagine mai clara in ceea ce priveste pozitia Guvernului britanic in cadrul negocierilor pentru Brexit.
"Am discutat in general despre pozitia Marii Britanii in ceea ce priveste negocierile, insa va pot spune ca n-am primit mai multe informatii sau detalii in aceasta privinta decat aveam inainte de intalnire, si am impresia ca nici macar Guvernul britanic nu stie ce vrea sa obtina," a declarat Sturgeon la finalul reuniunii.
In cadrul referendumului privind Brexit-ul, Scotia si Irlanda de Nord au votat pentru ca Marea Britanie sa ramana in UE, in timp ce Tara Galilor si Anglia au votat pentru iesirea din Blocul comunitar.
Sursa:Mediafax

















