Dan Mihalache: Societatea britanica are anticorpii necesari impotriva extremismului si xenofobiei
Solidaritatea comunitatii din Norwich arata ca societatea britanica are anticorpii necesari impotriva extremismului si xenofobiei, a scris pe pagina sa de Facebook ambasadorul Romaniei la Londra, Dan Mihalache.
''Sper ca acest incident va ramane o exceptie nefericita. Saptamana viitoare voi discuta cu Ministrul imigratiei din Marea Britanie, domnul James Brokenshire, cu primarul Londrei, domnul Sadiq Khan, despre cum putem lucra impreuna pentru a preveni asemenea derapaje periculoase. Avem o cooperare foarte buna cu autoritatile britanice, ceea ce ma indreptateste sa sper ca acest moment va fi depasit.
A fost impresionanta solidaritatea comunitatii din Norwich, care s-a mobilizat si a strans o suma considerabila de bani pentru cei care au avut de suferit in urma acestui atac. Aceasta solidaritate arata ca societatea britanica are anticorpii necesari impotriva extremismului si xenofobiei,'' a scris Mihalache.
Reactia ambasadorului vine dupa ce un magazin apartinand unor cetateni romani a fost incendiat in noaptea de vineri in localitatea Norwich din Marea Britanie. Comunitatea din Norwich s-a solidarizat si a strans peste 20.000 de lire sterline pentru patronii magazinului incendiat.
Sursa:Agerpres

















