Sedinta de lucru organizata de Grupul Parlamentar de prietenie UK-Romania in parlamentul britanic
Marti, 23 mai, reprezentanti ai mai multor ONG-uri active in comunitatea romaneasca din UK au participat la o sedinta de lucru organizata de Grupul Parlamentar de prietenie UK-Romania (APPG for Romania) in parlamentul britanic.
Sedinta de lucru a avut loc la Porticullis House si a fost prezidata de parlamentarul Bob Blackman, presedinte al APPG for Romania. Scopul discutiilor a fost de a afla mai multe despre felul in care parlamentarii pot sustine agenda de lucru a ONG-urilor pe teme punctuale si de a afla dificultatile intampinate post-Brexit.
Au paticipat parlamentarii Gavin Newlands si Brendan Clarke-Smith, Parintele Eduard Fartan, Claudia Cîrlig-Povesti spuse-n romaneste,Sebastian Orel-RCCT,Cecilia Petre-Ro EE Hub,Iulia Andrei-RUDA,Lora Tabakova-Work Rights Centre si Cristina Irimie-Roman in UK.
Printre subiectele discutate s-au remarcat problematica schimbarii de Pre-Settled in Settled Status prin schema de rezidenta EUSS-EU Settlement Scheme si necesitatea informarii comunitatii dar si nevoia de finantare a unor proiecte care sa faciliteze informarea si asistarea aplicantilor, dreptul de sedere al copiilor cu parinti europeni( multi parinti neaplicand pentru Pre-Settled sau Settled Status pentru copiii lor), predarea limbii romane pentru copiii romani in UK si demersurile facute pana in prezent pentru posibila introducere a limbii romane in curiculumul de GCSE, dificultati ale mediului asociativ si bisericilor care nu detin in proprietate propriul spatiu pentru desfasurarea activitatilor, modalitati de facilitare a unei relatii constructive de lucru, informare si colaborare intre comunitatea romaneasca si autoritatile britanice cu ajutorul grupului parlamentar de prietenie UK-Romania in vederea integrarii.