iohannis decorat in suaIohannis a fost decorat in SUA pentru intarirea democratiei si statului de drept
Presedintele Klaus Iohannis a primit luni, la Washington, distinctia "Light Unto the Nations", premiu acordat de catre Comitetul Evreiesc American (American Jewish Committee - AJC) sefilor de stat care s-au remarcat, de-a lungul timpului, prin promovarea valorilor democratice.

 

Ceremonia s-a desfasurat in cadrul Forumului Global al AJC, care are loc in capitala Statelor Unite ale Americii in perioada 4-6 iunie, cu peste 3.000 de participanti din peste 70 de state. Forumul Global al AJC este cea mai mare intrunire a unei organizatii evreiesti la nivel mondial, la care participa sefi de state, de guverne, ministri ai Afacerilor Externe, precum si reprezentanti ai Congresului SUA si ai institutiilor federale.

Distinctia i-a fost decernata presedintelui Romaniei pentru rolul sau decisiv in consolidarea democratiei si statului de drept, pentru eforturile sale sustinute in combaterea antisemitismului si pentru intarirea relatiilor tarii noastre cu SUA si Israel. Premiul a fos inmanat de catre Allen J. Reich, membru al Consiliului Executiv al AJC.

Acesta a subliniat, in numele organizatiei, ca seful statului roman a urmarit continuu "o viziune tenace pentru o lume mai justa si mai armonioasa", fiind o voce a claritatii morale. A amintit de protestele anticoruptie din Romania de la inceputul anului curent, ararand ca presedintele Klaus Iohannis s-a pozitionat "de partea dreapta a istoriei, impunandu-se pentru statul de drept, democratie, libertate si transparenta. (...) Bucurestiul a ridicat atunci standardele morale", informeaza Administratia prezidentiala.

In discursul sustinut cu aceasta ocazie, Klaus Iohannis a multumit pentru prestigiosul premiu, pe care l-a dedicat Romaniei si poporului roman, care prin efort, implicare si uneori sacrificiu si-a castigat locul printre natiunile care pretuiesc, protejeaza si promoveaza principiile democratiei, statul de drept, economia de piata libera si o societate deschisa.
Sursa:Ziare.com

ban-ziar-com-120x31 fedbutt ziare logo head