Ambasadorul Romaniei la Londra, Laura Popescu, a primit premiul Diplomatul European al Anului in UK
Ambasadorul Romaniei la Londra, Laura Popescu, a primit luni, 24 aprilie 2023, distinctia ”Diplomatul European al Anului” in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, in cadrul ceremoniei anuale organizate de DIPLOMAT Magazine.
Premiul a fost decernat de jurnalistul BBC James Landale, in urma votului diplomatilor acreditati la Londra, iar ceremonia a reunit peste 200 de membri ai corpului diplomatic si oficiali britanici.
In discursul din cadrul ceremoniei, ambasadorul Laura Popescu a subliniat ca este o onoare deosebita sa primeasca o asemenea recunoastere a activitatii sale in Regatul Unit, multumind colegilor de la misiunile diplomatice pentru incredere si foarte buna colaborare la Londra. Totodata, a apreciat ca distinctia este si rezultatul muncii intregii echipe diplomatice a Romaniei in Marea Britanie.
Diplomat de cariera, ambasadorul Laura Popescu a evocat momente cheie ale activitatii diplomatice in Marea Britanie, cu accent pe componenta bilaterala, printre care recenta semnare la Londra de catre ministrii de externe ai celor tari a Declaratiei actualizate de Parteneriat Strategic intre Romania si UK, precum si desfasurarea primului Forum Bilateral romano-britanic.
Prima femeie ambasador al Romaniei in Regatul Unit, Laura Popescu este in prezent si presedintele Women in Diplomacy, o retea care reuneste femeile diplomat din Londra. In acest context, a vorbit despre noua generatie de femei ambasador ale Romaniei si despre rolul important si contributia pozitiva a femeilor in diplomatie.
Ceremonia de premiere a avut loc la Royal Over-Seas League, fiind acordate zece distinctii diplomatilor din Londra, pe categorii geografice si tematice. Anul trecut, premiul pentru Diplomatul European al Anului a fost decernat ambasadorului Uniunii Europene in UK.