asteptare lutonRomanii blocati duminica pe aeroportul Luton din Londra, sfatuiti sa revina luni
Zborurile cu decolare de pe aeroportul Luton din Londra au fost oprite, duminica, din cauza vremii nefavorabile, astfel ca pasagerii imbarcati inclusiv spre destinatiile din Romania sunt nevoiti sa astepte.

 

Cei peste 100 de pasageri romani ai cursei Luton Londra-Cluj au fost sfatuiti sa isi faca rezervare pentru un alt zbor si sa revina luni, dupa ce vremea a oprit zborurile la sol. Ambasadorul Dan Mihalache a anuntat ca un consul va merge sa discute cu oamenii.

"In mod exceptional un consul se va deplasa la Luton, este vorba despre doua curse Wizz Air, pentru a discuta cu cetatenii si nu stiu cu cine, si cu companiile aeriene, ca cu altcineva nu are cu cine, ca nu au problema cu autoritatile. Imi mentin insa punctul de vedere: aceste lucruri nu sunt de competenta ambasadei si a consulatului, pentru ca noi avem alta misiune si nu suntem un fel de babysitteri publici care trebuie sa facem tot felul de lucruri care tin de relatiile private", a declarat Dan Mihalache, ambasadorul Romaniei la Londra, pentru agentia MEDIAFAX.

Cu cateva ore inainte, ambasadorul declara, pentru MEDIAFAX, ca nu va acorda asistenta consulara in astfel de cazuri.
"Au o problema cu autoritatile? Asta e o problema a ambasadei, nu anularea unor zboruri din motive meteorologice, ceea ce mi se poate intampla si mie ca ambasador. Cred ca oarecum am ajuns cam departe cu aceasta discutie cu asistenta consulara, cu lucruri care se intampla si care tin de cum zboara avioanele in lume. Ma interesez asupra acestui subiect, dar va spun ca nu voi da nicio asistenta nimanui caruia i s-a anulat zborul din motive meteorologice. Statul roman este responsabil de relatia cetatenilor sai cu autoritatile, nu cu meteorologia", spunea Mihalache.

Pasagerii romani, aflati in cursa care trebuia sa plece duminica, la ora 7.40 de pe aeroportul Luton din Londra spre Cluj, au fost anuntati ca zborul este amanat din cauza zapezii.
In jurul orei 15.00, ora Romaniei, au fost imbarcati din nou, dar debarcati la scurt timp, pe motiv ca pilotii au depasit orele de zbor pentru aceasta zi.
Cei peste 100 de pasageri au asteptat inca cinci ore, dupa ce au fost informati ca zborul ar putea sa aiba loc dupa ora 19.00, ora Romaniei. In cele din urma li s-a recomandat sa se programeze pentru un zbor in cursul zilei de luni si sa se cazeze peste noapte, bonurile urmand sa fie decontate.
Sursa:Mediafax

ban-ziar-com-120x31 fedbutt ziare logo head