fShare
5

igluuri balea lacOpt britanici, primii turisti din 2016 care vor innopta in igluurile de la Balea Lac
Opt turisti veniti din Marea Britanie urmau sa urce cu telecabina la peste 2.000 de metri in Muntii Fagarasului, pentru ca sunt primii turisti din 2016, care vor innopta sambata, in singurele igluuri de gheata din Romania, cele de la Balea Lac, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Lidia Badila, purtatorul de cuvant al Hotel of Ice.

Amplasate in imediata apropiere a Hotelului de Gheata (Hotel of Ice) din judetul Sibiu, cele patru igluuri ofera o experienta de calatorie unica. Mai frig decat in iglu e doar afara, unde minima poate cobori la minus 14 grade Celsius si zapada masoara 79 de centimetri.

Pentru al patrulea an, in Masivul Fagaras turistii se pot caza in conditii extreme. Noutatea e ca acum cei care prefera o noapte in iglu isi vor imparti aceste incaperi sculptate in gheata cu statui de gheata care infatiseaza personaje celebre din desene animate: Elsa, Ana si omul de zapada, Olaf din "Frozen" sau Heidi. Cine isi doreste o noapte la minus sase grade cel putin, dar la capul patului sa aiba sculptat prezidiul Parlamentului European, poate sa aleaga iglu-ul "Cabinet de Bruxelles".

"Putem anunta ca am terminat constructia celor patru igluuri. Acestea se afla chiar langa Hotel of Ice. Primul iglu se numeste "Cabinet de Bruxelles", pentru ca aici, pe peretele din fata, e sculptat prezidiul din Parlamentul European si sunt puse steagurile tuturor tarilor din UE. In al doilea iglu, "Frozen Sweden", care reprezinta Suedia, au fost sculptate cele doua personaje, Elsa si Ana si omul de zapada, Olaf. In al treilea iglu, "Heididorf sau Taramul lui Heidi, fetita muntilor", e sculptata in gheata Heidi. Al patrulea iglu se numeste "Golden lady", dupa celebra statuie din Luxemburg", a precizat Lidia Badila.

Un iglu este practic o camera cu o singura intrare, care e inchisa de un fel de usa de lemn. In interior se afla un pat matrimonial, de gheata, peste care se aseaza scandura, o saltea, piei de animale si doi saci de dormit. Exista noptiere de gheata, cu lampi. Problema e atunci cand e nevoie de baie, pentru ca turistii trebuie sa iasa din iglu afara in frig si sa mearga cativa metri prin zapada, pana la baile amenajate la Telecabina sau la Cabana Balea Lac.
Principalul motiv pentru care unii turisti aleg sa doarma in iglu si nu isi inchiriaza o camera in Hotelul de Gheata este intimitatea. Tocmai de aceea, o noapte de cazare in iglu e mai scumpa. Daca o noapte in Hotel of Ice costa 440 de lei, in iglu costa 660 de lei.

"De regula, cei care aleg sa doarma in iglu fac asta pentru ca au mai multa intimitate. Temperatura in iglu este mai scazuta fata de Hotel of Ice, poate ajunge si la minus sase grade Celsius", a explicat Lidia Badila.
Hotelul de Gheata si igluurile de la Balea Lac sunt singurele constructii de gheata din Romania.
Reprezentantii Hotelului de Gheata de la Balea spun ca acesta ocupa locul trei intr-un top al celor mai frumoase constructii de gheata din Europa. Topul a fost realizat recent de revista britanica Essential Magazine si cuprinde un ansamblu de iglu-uri, un castel de gheata si trei hoteluri de gheata.
Sursa:Agerpres

ban-ziar-com-120x31 fedbutt ziare logo head