theresa may parlamentTheresa May: E un moment istoric si nu poate exista cale de intoarcere pentru Marea Britanie
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a declarat miercuri dupa-amiaza, in Camera Comunelor, ca scrisoarea prin care Londra a invocat Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, pentru iesirea din blocul comunitar, a fost inmanata presedintelui Consiliului European, Donald Tusk, si ca, din acest moment "Regatul unit paraseste Uniunea Europeana".

May a precizat ca este vorba de un moment istoric si nu poate exista o cale de intoarcere pentru Marea Britanie.

"Acum cateva minute in Bruxelles, reprezentantul permanent al Marii Britanii pe langa UE i-a inmanat din partea mea o scrisoare presedintelui Consiliului European, prin care este confirmata decizia Guvernului britanic de a invoca articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeana [...] In conformitate cu dorintele poporului, Regatul Unit va parasi Uniunea Europeana. Acesta este un moment istoric dupa care nu mai exista o cale de intoarcere", a declarat Theresa May.

De asemenea, aceasta a precizat ca natiunea va lua de acum propriile decizii si isi va face propriile legi.

"Vom prelua controlul asupra lucrurilor care conteaza cel mai mult pentru noi", a precizat May.

Aceasta a spus ca doreste ca Marea Britanie sa iasa "mai puternica, mai echitabila mai deschisa ca niciodata" dupa Brexit.

"Alegerile pe care le facem vor defini caracterul unei natiuni. Putem sa decidem ca aceasta sarcina este mult prea mare. Putem sa alegem sa ne intoarcem la trecut si sa credem ca asta nu se poate poate face. Sau putem sa ne uitam inainte cu optimism si speranta - si sa credem in puterea de durata a spiritului britanic", a mai declarat May.

Premierul a spus ca va alege sa creada ca cele mai bune zile ale natiunii sunt in viitor.

"Pentru ca am incredere ca avem perspectiva si planul potrivit pentru a folosi acest moment in construirea unei tari mai bune in Marea Britanie. Este sansa generatiei pentru a construi un viitor mai bun", a mai afirmat premierul britanic.

Theresa May a precizat ca parasirea blocului comunitar inseamna ca legile vor fi facute de acum inainte la Londra, Cardiff, Glasgow si Belfast.

May a promis inclusiv suplimentarea puterilor pentru administratiile regionale dupa Brexit.

De asemenea, a mentionat ca Marea Britanie paraseste Uniunea Europeana, dar nu si Europa. In acest sens, britanicii vor continua sa colaboreze cu europenii in probleme care tin de securitate si aparare dupa retragerea din UE.

Premierul May a precizat ca vrea ca Marea Britanie sa fie in viitor o tara care trece dincolo de frontierele Europei.

"Un parteneriat nou, special si profund cu Uniunea Europeana", - asta isi doreste Marea Britanie in prezent, a sustinut prim-ministrul Regatului Unit.

"Poate acum, mai mult ca niciodata, lumea are nevoie de valorile liberale si democratice ale Europei - valori pe care le impartaseste si Marea Britanie", a declarat premierul in ropotele de aplauze ale parlamentarilor conservatori din Camera Comunelor.

Theresa May a mentionat ca vor exista desigur consecinte ale iesirii din UE. Insa, ea isi propune sa livreze poporului britanic un proces ordonat de Brexit.

Premierul a afirmat ca este atat in interesul Londrei, cat si a Bruxelles-ului, sa existe un proces de retragere cat mai putin tensionat din UE.

"Atunci cand instictele protectioniste sunt in crestere, Europa are responsabilitatea de a apara comertul liber. Un esec in apararea valorilor europene ar reprezenta o eroare costisitoare".

May a precizat ca britanicii nu vor incerca sa pastreze doar beneficiile unei apartenetei la blocul comunitar in timpul negocierilor pentru Brexit.

In acelasi timp, drepturile cetatenilor europeni reprezinta o prioritate pentru aceste negocieri intre reprezentantii Londrei si Bruxelles-ului.

De asemenea, May a precizat ca vrea sa continue comertul cu tarile europene, dar britanicii vor parasi piata unica a UE.

"Intr-o lume din ce in ce mai instabila, noi trebuie sa avem cea mai apropiata cooperare de securitate posibila pentru a apara siguranta oamenilor nostri", a mai spus oficialul.

Premierul Marii Britanii a declarat ca va reprezenta in urmatoarele luni fiecare persoana care locuieste in Marea Britanie, inclusiv pe cetatenii UE.

Promite sa reprezinte inclusiv interesele strainilor strabiliti in UK

"Atunci cand voi sta in urmatoarele luni la masa negocierilor, eu voi reprezenta fiecare persoana din intreaga Mare Britanie - tineri si batrani, bogati si saraci, din metropole, orasele, comune si sate. Si da, (ii voi reprezenta - n. red) pe acei cetateni ai UE care au transformat aceasta tara in acasa".

May a spus ca este hotarata sa obtina cel mai bun acord pentru toate persoanele care locuiesc in Regatul Unit.

"In timp ce ne confruntam cu oportunitatile care vor veni in aceasta calatorie importanta, valorile, interesele si ambitiile noastre comune pot si trebuie sa ne aduca impreuna. Cu totii vrem sa vedem o Mare Britanie mai puternica decat este astazi. Cu totii vrem o tara care este mai echitabila pentru ca toata lumea sa aiba o sansa la succes. Cu totii vrem o natiune care este sigura si ofera siguranta pentru copii si nepotii nostri", a subliniat premierul.

Planul Guvernului pentru Brexit vorbeste despre o tara cu adevarat globala, care va construi relatii cu vechi prieteni si cu noi aliati din intreaga lume.

"Aceste ambitii ne vor uni, ca sa nu mai fim definiti de votul pe care l-am dat, ci de determinarea noastra de a transforma rezultatele intr-un succes. Noi suntem o uniune minunata de oameni si natiuni cu o istorie mandra si un viitor luminos. Si, acum ca decizia a fost luata de a parasi UE, noi trebuie sa ramanem impreuna", este mesajul de unitate transmis de premierul May intr-o tara dezbinata in continuare de rezultatele referendumul de Brexit.
Sursa:Ziare.com

ban-ziar-com-120x31 fedbutt ziare logo head